Incaltaminte

Eu n-am probleme cu picioarele, nu-mi miros, nu mi-au mirosit niciodata, dar mireasma inconfundabila mi-a ramas scrijelita pe creieras in momentul contactului cu santierul. Nu rad de oameni cu toate ca la asta ma pricep cel mai bine, dar sambata am avut parte de seful mirosului de bocanci. N-am intalnit asa ceva pana acum, mi-a mutat nasul la propriu. Ba avea unu’ niste bocanci de ziceai ca-s lampa lu’ Aladin, daca-i frecai iesea mirosul din ei precum duhul din poveste. Frate aveai impresia ca-l vezi, de miros vorbesc.

Mirosul are faza lui de suportabilitate, cand ti-a dat la ochi e grav, ochiul e limita mirosului. Prima lacrima ii arata mirosului cat esti de slab. In momentul ala esti invins, nu mai poti scapa nici cu tone de margaritari. Asta s-a intamplat cu mine sambata. I-am rugat pe ceilalti baieti sa deschida toate geamurile de la masina, dar mi-a fost teama ca o sa am probleme cu cei de la Garda de Mediu si i-am rugat sa le inchida in momentul in care am vazut ca in urma noastra se asternea toamne, cadeau frunzele copacilor, plecau pasarile migratoare, ursii isi pregateau barloagele pentru hibernare, copii trageau de parinti sa le cumpere ghiozdane noi pe motiv ca-ncepe scoala.

Stiti care e partea proasta? Mirosul asta iti ramane in nari o lunga perioada de timp, dar noroc cu grataru’ de 1 Mai ca am facut o infuzie de mici care mi-au alungat blestemul monstrului cu bot metalic.